Realizări și perspective

Astăzi, 6 iunie 2017, a avut loc lansarea Raportului de activitate a Consiliului Concurenței pentru anul 2016. În cadrul evenimentului s-a vorbit despre cele mai importante realizări și direcții prioritare pentru anul 2017.

Mai jos o retrospectivă scurtă a activității autorității de concurență în 2016:

–         A fost intensificată promovarea culturii concurențiale prin intermediul diferitor activități de informare și advocacy. Astfel, acțiunile Consiliului Concurenței, privind prevenirea și contracarare a practicilor anticoncurențiale au fost promovate în cadrul a 41 de evenimente organizate cu participarea reprezentanților autorităților publice, autorităților de reglementare, producătorilor agricoli, consumatorilor, exportatorilor, transportatorilor, asociațiilor profesionale, precum și experților în domeniile date. De asemenea, au fost organizate și desfășurate 8 evenimente sub egida Competition CaFE, care oferă posibilitatea unei comunicări tematice cu părțile interesate într-un nou format.

–         A fost definitivat proiectul programului național în domeniul concurenței și ajutorului de stat. Programul prevede o abordare complexă şi strategică a problemelor, obiectivelor şi acţiunilor ce se impun a fi realizate pentru dezvoltarea mediului concurenţial şi stimularea concurenţei în vederea promovării intereselor legitime ale consumatorilor, creşterii competitivităţii economiei pe plan internaţional.

–         60 de cazuri de încălcare a legislației concurențiale s-au aflat în derulare, precum și 31 de cazuri  de încălcare a legislației cu privire la publicitate

–         Consiliul Concurenței a aplicat amenzi în valoare totală de 19,21 mln. lei, în bugetul de stat fiind încasate 4,71 mln. lei.

–         Au fost implementate mai multe instrumente ale politicii de concurență, unul dintre ele fiind angajamentele, care reprezintă o modalitate rapidă de a remedia situația pe o piață.

–         În rezultatul examinării judiciare, pe parcursul anului 2016, a acţiunilor intentate în temeiul Legii concurenţei, au fost finalizate 16 cauze, dintre care, în 12 cazuri instanţa de judecată a dat câștig de cauză Consiliului Concurenței. Acest fapt denotă o rată a câștigurilor în instanța de judecată în mărime de 75 %.

–         A crescut numărul notificărilor și raportărilor transmise prin intermediul platformei electronice SIRASM: 88% din furnizori de ajutor de stat au utilizat sistemul în vederea notificării măsurilor de sprijin și 58% din numărul total de furnizori au raportat on-line

Citește mai mult

„În fiecare dimineață doar noi decidem cu prima rază de soare cum o să fie ziua”

Născută în 30 iulie 1966 la Leova. Studii superioare economice și juridice. Profesor universitar. Doctor habilitat in economie.

Luni

Mă trezesc brusc… cineva bate la ușă!?! Îmi ia câteva secunde să mă dumiresc de pe somn… da, e câinele meu Range. Nu poți face nimic cu ceasul lui biologic, așa ca nu ai decât să îl accepți. E trecut deja de ora 6, ies afară, Range și cu Bety mă înconjoară imediat, bucuroși și flămânzi. Atenție, vor joacă și atenție, asta e cuvântul cheie. Timpul nu cruță pe nimeni și deja grăbită, sunt în drum spre lucru. După o mică ședință, le povestesc colegilor despre deplasarea mea. Am revenit de la București, unde am participat la o conferință dedicată celor 20 de ani pe care i-a făcut Consiliul Concurenței din România. Cred că vreo 10 ani i-am lucrat umăr la umăr, chiar și primul acord de colaborare tot cu ei l-am semnat. E bine când ai niște parteneri de încredere care pot la început să te ghideze. În timp, am devenit nu doar parteneri dar și adevărați prieteni. E frumos să sărbătorești 20 de ani, atunci când ai ce sărbători. În cazul României, Consiliul Concurenței a devenit o instituție puternică. Dar, eu mă mândresc că și noi în anumite domenii, de exemplu în materie de ajutor de stat i-am depășit, și astăzi experiența noastră este solicitată de alte autorități. Și asta nu o spunem noi, în semn de laudă, dar o auzim ca apreciere de la colegii noștri din diferite țări.

Ziua de luni e una agitată, ea dă tonul pentru toată săptămâna. Planificări, încă câteva ședințe și deja e seară.

Marți

Am un principiu de lucru pe care în ani nu l-am încălcat. Deschiderea față de presă. De fiecare dată, chiar dacă jurnaliștii mereu se schimbă, fac advocacy pentru domeniul concurenței. Educația e un prim pas spre o societate matură și responsabilă. De dimineață m-am văzut cu un jurnalist. Întrebări sunt multe, dar eu pot să răspund doar în măsura în care ne permite legea, deseori prea multe detalii nu pot oferi. De exemplu: ce ar fi dacă pentru o zi ne vom schimba cu locurile. Închipuiți-vă că firma DVS este parte a unui dosar care e în fază de investigare, dar noi o să ieșim în presă și o să nominalizăm, iată, ei sunt! Ca mai apoi în timpul investigațiilor aceste lucruri să se dovedească a fi false. Întreprinderea va avea de suferit, și atunci, atunci ce facem? Domeniul concurenței nu iartă graba și superficialitatea, acționăm minuțios, iar efortul e pe potriva încălcărilor. Ca atunci când luăm o decizie, să avem ferma convingere că e stabilită corect, astfel ca și instanța să mențină decizia noastră. Vreau să vă spun că procentul deciziilor menținute de instanțe în fiecare an crește, înseamnă că ne facem

Citește mai mult

Românii caută alimente ieftine peste graniţă