Interviu cu Viorica Cărare, Preşedintele Consiliului Concurenţei

Doamna Cărare, anul 2017 a fost unul deosebit pentru Consiliul Concurenţei – aţi marcat jubileul de 10 ani. Cum a fost acest deceniu?

A fost un drum complicat, dar interesant. În anul 2007 protecţia concurenţei era un domeniu absolut nou pentru ţară, am luat-o de la zero şi, pas cu pas, am parcurs calea de 10 ani. Acum suntem o autoritate naţională de concurenţă, deopotrivă cu cele din alte ţări europene. Suntem participanţi activi şi respectaţi în cadrul Reţelei internaţionale de concurenţă (ICN). În unele domenii, cum ar fi ajutorul de stat, deja noi suntem apţi de a oferi experienţă europeană. În prezent, Consiliul Concurenţei este o instituţie solidă şi independentă, fiind un arbitru echidistant, care aplică în mod unitar regulile relevante, contribuind împreună cu alte autorităţi ale statului la dezvoltarea mediului concurenţial şi promovarea culturii concurenţiale. Iar cel mai fascinant aspect al acestui drum este, că el nu are sfârşit. Pe măsura parcurgerii unei etape se deschid altele şi mai interesante.

Sunteţi unicul conducător al Consiliului Concurenţei de la crearea lui şi până în prezent. Aţi putea să ne spuneţi care etape au fost cele mai complicate în istoria instituţiei?

Activitatea autorităţii am putea s-o divizăm în trei etape, fiecare dintre ele având anumite probleme, dar, sigur, şi rezultate. Prima etapă – 2007-2011 – a fost cea de creare a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei şi a echipei. Cel mai complicat lucru la acea etapă a fost formarea şi pregătirea profesională a

Citește mai mult

Bugetul Moldovei este lipsit anual de câteva miliarde de lei. Interviu cu Viorica Cărare

Oamenii de afaceri se pot eschiva de la plata impozitelor, totul întâmplându-se în câmpul legal. Nu trebuie decât să exploateze facilitățile Codului Fiscal. Bunăoară, în anul 2015 aproximativ 70% din cele 5,4 miliarde de lei constatate ca ajutor de stat au constituit scutiri de taxe și impozite. Viorica Cărare, președintele Consiliului Concurenței, a explicat într-un interviu pentru moldNova.eu ce este ajutorul de stat, care sunt obiectivele instituției până în 2020 și modul în care Republica Moldova îi învață pe cei din fosta URSS ce înseamnă concurență și competiție sănătoasă.
viorica carare
Viorica Cărare, președintele Consiliului Concurenței FOTO: Sandu Tarlev
Dna Cărare, explicați-ne ce este ajutorul de stat?
Există o definiție a ajutorului de stat, dar mai simplu – e vorba de banii publici acordați mediului de afaceri din partea statului în anumite condiții. Aceștia sunt acordați fie direct, fie prin anumite înlesniri, în urma cărora o anumită sumă de bani nu ajunge în bugetul de stat. De exemplu, statul a oferit unui agent economic o scutire de taxă vamală. Acești bani urmau să ajungă în buget, dar nu au ajuns, astfel statul a ajutat acest agent economic în activitatea sa.
În mod normal, economia de piață ar trebui să funcționeze autonom, în baza cererii și ofertei, dar în realitate, statul intervine în economie într-o măsură sau alta, ceea ce este practicat aproape în toate țările. Însă acordând ajutor de stat unei întreprinderi, nu trebuie să fie distorsionat semnificativ mediul concurențial. De aceea, Legea cu privire la ajutorul de stat reglementează modalităţile de autorizare, monitorizare şi raportare a ajutorului de stat. Bunăoară, există o întreprindere care intră în faliment, iar statul analizează cum e mai bine și cum e mai eficient: să susțină sau nu această întreprindere și dacă în urma acestui ajutor va putea fi redresată situația economică a acesteia.
Aeroportul Chișinău a acordat 75 de milioane întreprinderii Air Moldova la inițiativa Ministerului Economiei

Acordarea efectivă a ajutorului de stat o decid furnizorii (ministerele, agențiile, primăriile etc.). Totuși, acest ajutor trebuie notificat la Consiliul Concurenței, iar noi analizăm dacă cel din urmă va distorsiona semnificativ concurența. Un exemplu recent de ajutor de stat este cel al Aeroportului Chișinău care a acordat 75 de milioane de lei întreprinderii Air Moldova. Inițiatorul a fost Ministerul Economiei.

Citește mai mult

Realizări și perspective

Astăzi, 6 iunie 2017, a avut loc lansarea Raportului de activitate a Consiliului Concurenței pentru anul 2016. În cadrul evenimentului s-a vorbit despre cele mai importante realizări și direcții prioritare pentru anul 2017.

Mai jos o retrospectivă scurtă a activității autorității de concurență în 2016:

–         A fost intensificată promovarea culturii concurențiale prin intermediul diferitor activități de informare și advocacy. Astfel, acțiunile Consiliului Concurenței, privind prevenirea și contracarare a practicilor anticoncurențiale au fost promovate în cadrul a 41 de evenimente organizate cu participarea reprezentanților autorităților publice, autorităților de reglementare, producătorilor agricoli, consumatorilor, exportatorilor, transportatorilor, asociațiilor profesionale, precum și experților în domeniile date. De asemenea, au fost organizate și desfășurate 8 evenimente sub egida Competition CaFE, care oferă posibilitatea unei comunicări tematice cu părțile interesate într-un nou format.

–         A fost definitivat proiectul programului național în domeniul concurenței și ajutorului de stat. Programul prevede o abordare complexă şi strategică a problemelor, obiectivelor şi acţiunilor ce se impun a fi realizate pentru dezvoltarea mediului concurenţial şi stimularea concurenţei în vederea promovării intereselor legitime ale consumatorilor, creşterii competitivităţii economiei pe plan internaţional.

–         60 de cazuri de încălcare a legislației concurențiale s-au aflat în derulare, precum și 31 de cazuri  de încălcare a legislației cu privire la publicitate

–         Consiliul Concurenței a aplicat amenzi în valoare totală de 19,21 mln. lei, în bugetul de stat fiind încasate 4,71 mln. lei.

–         Au fost implementate mai multe instrumente ale politicii de concurență, unul dintre ele fiind angajamentele, care reprezintă o modalitate rapidă de a remedia situația pe o piață.

–         În rezultatul examinării judiciare, pe parcursul anului 2016, a acţiunilor intentate în temeiul Legii concurenţei, au fost finalizate 16 cauze, dintre care, în 12 cazuri instanţa de judecată a dat câștig de cauză Consiliului Concurenței. Acest fapt denotă o rată a câștigurilor în instanța de judecată în mărime de 75 %.

–         A crescut numărul notificărilor și raportărilor transmise prin intermediul platformei electronice SIRASM: 88% din furnizori de ajutor de stat au utilizat sistemul în vederea notificării măsurilor de sprijin și 58% din numărul total de furnizori au raportat on-line

Citește mai mult

Inaugurarea ”Competition CaFE”

Am lansat azi o initiativă nouă cu genericul: ”Competition CaFE”. Mereu ne gândim cum să atragem la dezbaterea subiectelor concurențiale societatea civilă, colegii din alte autorități și toți doritorii. Este foarte important să creștem cultura concurențială în Moldova cu toții împreună. Cred că o astfel de atmosferă degajată precum s-a instaurat azi pe parcursul discuțiilor va fi un început bun și motivant pentru dezbaterea subiectelor concurențiale de diferită complexitate și cu diferite părți implicate pe viitor.