Am avut o perioadă mai încărcată, plină de evenimente importante și n-am reușit să împărtășesc gândurile. Voi încerca să le depăn pe cele care m-au marcat mai mult.
Aș vrea să scot în prim plan Zilele Concurenței, care pentru prima dată au luat o amploare mai mare. Mulți consideră că sărbătorile profesionale sunt destinate colectivului. În cazul nostru, am pus accent pe promovarea culturii concurențiale și se pare că anul acesta ne-a reușit mai mult. În afară de evenimentele tradiționale oficiale, am organizat dezbateri pe subiecte actuale cu diferiți reprezentanți ai societății, în paralel, desigur am acordat atenție colectivului, care a beneficiat de un șir de training-uri, seminare și simulări.
Am avut parte și de un moment mai deosebit. În premieră, de Zilele Concurenței, alături de noi au fost copiii de la Casa comunitară Ialoveni, care s-au bucurat de o zi specială cu surprize frumoase. Ținând cont de ultimele evenimente tragice, care au îndurerat întreaga lume, realizez pe cât este de important să ne schimbăm abordarea, să le acordăm ajutor și să le oferim susținere celor mai triști ca noi, AICI și ACUM…