Dezbateri publice privind acțiunile prioritare ale Consiliului Concurenței

Vineri, 27 martie 2015, în cadrul ciclului de mici dejunuri tematice organizate de CCI FRANCE Moldavie, au avut loc dezbateri publice cu participarea reprezentanților Consiliului Concurenței, a societății civile, a mediului de afaceri și a avocaților.

În cadrul evenimentului Viorica CĂRARE, Președintele Consiliului Concurenței a participat cu o prezentare privind Acțiunile prioritare ale Consiliului Concurenței în contextul intrării în vigoare  a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană: provocări și perspective.

”În realizarea obiectivelor sale, Consiliului Concurenței optează preponderent pentru colaborare eficientă cu agenții economici, bazată pe acţiuni de preîntâmpinare a practicilor anticoncurențiale, de înlăturare a încălcărilor concurențiale, de promovare și de creștere a culturii concurențiale,  în vederea  asigurării unui mediu concurențial loial”,  a specificat Președintele Consiliului Concurenței.

Totodată, Președintele CCI FRANCE Moldavie, Emmanuel SKOULIOS, a menționat deschiderea Consiliului Concurenței în relațiile de colaborare stabilite și a mulțumit doamnei Președinte pentru participarea și implicarea  autorității de concurență în informarea mediului de afaceri din Republica Moldova .