Azi am avut discuții în cadrul Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe cu privire la instituirea Zilei Concurenței și deputații m-au întrebat ce efort am depus până acum și ce vom mai face dacă va fi instituită Ziua Concurenței.
Aceasta m-a dus cu gândul la evenimentul de ieri, și anume, la cea de-a 25-a ediție jubiliară Competition CaFÉ. Am utilizat foarte eficient platforma de discuții – Competition CaFÉ, lansată acum 2 ani, pentru a dezbate subiecte concurențiale și probleme din domeniu cu părțile interesate: mediul de afaceri, avocați, juriști, funcționari publici, reprezentanți ai APC și APL, studenți ș.a.
În cadrul evenimentului de ieri au participat reprezentanții edițiilor anterioare. Am tras concluzii și am conturat rezultatele obținute în urma acestor dezbateri și discuții. M-au marcat 2 lucruri: dorința și inițiativa persoanelor de a veni și participa la aceste activități, îndeosebi a celor din administrația publică locală, care trebuiau să parcurgă ceva drum – fie de la sudul fie de la nordul țării, și în al doilea rând sinceritatea, deschiderea și interesul manifestat față de problemele concurențiale, precum și propunerile de a colabora, de a dezbate, de a înlătura lacunele. Este binevenit când există un feedback și este inițiativă din ambele părți. Sperăm să intensificăm utilizarea eficientă a platformei Competition CaFÉ.
